Mulţi paşi importanţi s-au făcut în înţelegerea şi controlul luminii folosind doar lumina lumânărilor. Astăzi însă ai la îndemână surse de lumină mult mai convenabile.

O lanternă poate fi aprinsă şi stinsă prin simpla apăsare a unui buton. Ea trimite un fascicul intens de lumină sub forma unui con. Poţi vedea foarte clar forma fasciculului într-o seară cu ceaţă sau în apa unui acvariu în care ai pus câteva picături de lapte.

Din păcate, fasciculul este larg de îndată ce părăseşte lanterna şi este din ce în ce mai larg pe măsură ce se îndepărtează. Este un fascicul larg şi divergent. Un fascicul mai subţire şi mai puţin divergent ţi-ar fi mai util. […]

O sursă mai convenabilă de lumină este un indicator laser.

Deşi sunt mai mici decât o lanternă, indicatoarele laser emit lumină foarte strălucitoare, mult mai strălucitoare decât Soarele! Din acest motiv, pe acestea sunt aplicate etichete de avertizare.

(Adaptat după Manualul de Fizică, clasa a IX-a, Mircea Nistor, Mircea Rusu)